1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Evanghelia după Sfântul Matei

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 16

    1. De atunci a început Isus să le destăinuie discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie.
    1. Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe spunând: " Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ți se va întâmpla niciodată!"
    1. Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: "Mergi în urma mea, Satană. Tu ești o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor".
    1. Atunci Isus a spus discipolilor săi: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze.
    1. Căci cine vrea să-și salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, acela o va afla.
    1. Așadar, ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
    1. Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut.

Semnul din cer
(Mc 8,11-13; Lc 12,54-56)

Capitolul 16



Prima anunțare
a morții și învierii lui Isus

(Mc 8,31-33; Lc 9,22)
    21 De atunci a început Isus să le destăinuie discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. 22 Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe spunând: " Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ți se va întâmpla niciodată!" 23 Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: "Mergi în urma mea h, Satană. Tu ești o piatră de poticnire i pentru mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor".

Condițiile urmării lui Isus
(Mc 8,34-9,1; Lc 9,23-28)
    24 Atunci Isus a spus discipolilor săi: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. 25 Căci cine vrea să-și salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, acela o va afla. 26 Așadar, ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut.

 

Note de subsol


h Expresia nu înseamnă: "Piei din faţa mea!"; "Nu mai fi discipolul meu". Porunca lui Isus este o invitaţie adresată discipolului de a-şi regăsi locul în urma maestrului, deci de a-l urma, aşa cum îi chemase în 4,19: "Veniţi după mine!"
i Lit.: scandal. Petru, abia numit "piatră de temelie", prin opoziţia faţă de hotărârea lui Isus de a merge la moarte, riscă să devină "piatră de poticnire".
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro